Este unul dintre primii antreprenori născuţi în democraţia românească. A înfiinţat producătorul de mobilă Lemet în 1991, iar astăzi a ajuns la afaceri de zeci de milioane de euro. Pe biroul său din Câmpina stau scrise o mulţime de citate după care s-a ghidat în cei peste 20 de ani pe care i-a petrecut ca om de afaceri. După familie, cel mai mult ţine la angajaţii fabricii de mobilă, pe care îi consideră la fel de importanţi pentru business ca propria persoană.

Ce studii aveţi?

        Am făcut facultatea de electrotehnică, pe care am absolvit-o în 1975, în Iaşi. Liceul, la Plopeni, profil teoretic. Am ales să lucrez la Câmpina, pentru că acolo era o fabrică nouă. Se chema Întreprinderea de Piese Turnate – înfiinţată în 1974. M-am angajat la 1 august 1975. Mă vedeam un inginer, pentru că îmi plăcea tehnica. Am lucrat acolo până în 1992.

Când au apărut primele gânduri de a vă apuca de ceva pe cont propriu?

        Imediat după Revoluţie. Atunci au avut loc foarte multe modificări la nivelul turnătoriei. Au fost schimbaţi toţi directorii, în afară de mine, care am fost păstrat pe funcţia veche. Se vorbea, în perioada respectivă, că o să vină cineva şi o să preia turnătoria. Aşa că m-am gândit că trebuie să fac ceva ca să am grijă de copiii mei.

        Am înfiinţat firma în decembrie 1991, iar în 1993 am renunţat la serviciul din turnătorie. Mi-am făcut singur primele unelte, în beciul blocului în care locuiam la acea vreme. Tot în 1991 am închiriat primul spaţiu de lucru. Am început cu 15 măsuţe de cafea. Le-am vândut cunoştinţelor şi prietenilor, în aceeaşi zi în care le-am făcut.                      

Ce înseamnă un obiect de mobilier pentru dumneavoastră?

        Eu m-am gândit întotdeauna ce înseamnă pentru client. Şi m-am gândit din două perspective: să fie ceea ce îi trebuie şi să ţină cât îi trebuie.

Ce au spus cei din familie când le-aţi spus că vreţi să înfiinţaţi firma?

        Soţia m-a susţinut întotdeauna.

Cum vedeaţi antreprenoriatul în 1991 şi cum îl vedeţi acum?

         Cuvântul „antreprenoriat” l-am înţeles mult mai târziu. La începutul anilor ’90 era mult mai important, pentru siguranţa ta, să poţi fi pe propriile picioare. Acum nu mai e. Acum, dacă eşti priceput şi lucrezi la o firmă bună, nu ai nicio grijă. Poţi să pleci oricând în altă parte.

Este antreprenoriatul de acum mai greu decât în anii ’90?

        Nu ştiu dacă este mai greu, pentru că nu am încercat. Sunt mai multe aspecte care trebuie analizate. Din punct de vedere al descoperirii unui domeniu în care să poţi să începi, consider că este mult mai uşor decât în momentul în care m-am apucat eu de treabă. Cred însă că, din punct de vedere al resurselor umane şi financiare, este mai greu.

În condiţiile societăţii actuale, un antreprenor de 60 de ani, aşa cum sunteţi dumneavoastră, poate concura cu unul de 25-30 de ani?

        Sunt şanse egale, însă fiecare vârstă are avantaje şi dezavantaje. Vârsta nu este o piedică în nicio activitate, dar într-un fel contează într-o activitate, într-un fel în alta. Eu, de exemplu, nu ştiu să lucrez bine pe calculator, comparativ cu un tânăr, dar eu am experienţă în alte lucruri, pe care tânărul nu are cum să le cunoasă.
citește mai departe…